Costa de Sol se numără printre regiunile Spaniei vizitate de turiști pe tot parcursul anului. Acesta oferă vizitatorilor săi plaje cu nisip alb, tufișuri montane de citrice, o medie de peste 300 de zile însorite pe an și peisaje superbe. Activitățile oferite și posibilitățile de distracție sunt perfecte pentru vacanțe de neuitat și pentru relaxare, departe de forfota orașului.
Cu o planificare bine pusă la punct orice turist poate descoperi activitățile și aventuri în aer liber ce se găsesc în Costa del Sol. Pentru cei care doresc să descopere istoria acestei așezări pot vizita peștera Nerja, situată lângă localitatea cu același nume. Un tur al muzeelor, galeriilor și al monumentelor oferă o mai bună viziune asupra unei zone cu un mix de cultură dobândită de-a lungul timpului.
Pentru cei care preferă să petreacă timpul în aer liber le sunt pregătite trasee montane, cățărări și ciclism, în peste 200 de kilometri
pătrați prin parcul național Sierra de las Nieves. De asemenea, se pot vizita faimosele peșteri verticale, din care câteva ajung până la adâncimi de peste 1.000 m, și pădurile virgine de pin. Printre alte activități în aer liber se numără trasee cu jeep-uri, traseul mierii, tirul cu arcuri, paintball, escaladări și coborâri pe coardă.
Pasionații de sporturi acvatice pot încerca diferite activități menite să trezească spiritul de aventură al turiștilor. Costa del Sol deține primul loc când vine vorba de windsurfing, zilnic zeci de bărci punctează orizonturile marilor plaje printre care grupuri de surferi își fac loc pe apă. Se pot intra în adâncurile peșterilor prin cursurile apelor sau se poate coborî pe coardă pe pereții cascadelor. Parcul de distracții Mijas Parc oferă celor mici, dar și celor mari tobogane cu apă dintre cele mai diverse și posibilități de relaxare în restaurantele din interiorul complexului.
Centrele spa, prezente în aproape toată regiunea, oferă răsfăț și servicii de cea mai bună calitate în centre tradiționale, moderne, de telasoterapie sau de hidroterapie. Golful reprezintă, de asemena, una dintre activitățile practicate cu precădere, fiind aranjate numeroase terenuri de golf, iar cei care vor să se inițieze în acest sport pot patricipa la cursuri și pot lua lecții particulare.
Zona este puternic urbanizată, cu un cordon aproape continuu de clădiri de-a lungul coastei. Stilurile arhitecturale sunt un amestec de vile albe, joase, și clădiri foarte înalte, mai ales în stațiunile turistice, în detrimentul geografiei sale. Printre acestea se găsesc numeroase artere de cumpărături, cu zeci de magazine înșiruite, restaurante cu specific local și cafenele cochete. Cei care doresc să descopere viața de noapte pot alege dintre numeroasele cluburi care garantează distracție până la răsăritul soarelui.
Cazarea este asigurată în hoteluri, apartamente de închiriat, campinguri și vile particulare. Acestea sunt potrivite pentru cei care doresc liniște și relaxare, pentru turiști care doresc acomodare confortabilă, pentru iubitorii de soare și plajă, pentru oameni de afaceri, pentru turiști care doresc să descopere o cultură nouă și pentru cei care doresc să petreacă o vacanță de neuitat.
Tarifele încep de la 396 euro / persoană / 7 nopți de cazare, cu demipensiune în hotel de 3 stele și toate taxele incluse..

