Patrimoniul cultural al ţării noastre constitue o mare atractivitate turistică, în special pentru turiştii stăini. Aceste segment de piaţa se adresează, în general, persoanelor de vârsta a 3-a, ei fiind cei mai intereseaţi de vizitarea acestor obiective turistice iar aici le putem aminti pe cele mai importante precum mănăstirile din Nordul Moldovei, bisericile de lemn din Maramures, castelul Peleş şi Pelişor, siturile săseşti cu biserici fortificate din Transilvania, târgurile şi expoziţiile etnografice în aer liber.
Bisericile vechi de lemn şi sculpturile în lemn constituie elementele cheie ale unei traseu turistic din Nord-Vestul ţării. Modul în care aceste pot fi descrise şi analizate descriu felul în care au trăit strămoşii acelor meleaguri. Pentru a întelege mai bine istoria ţării, pictura şi portile de lemn tradiţionale vorbesc de la sine, cea mai reprezentativă expresie a culturii rurale fiind cimitirul de la Săpânţa.
Odată cu vârsta, vine şi înţelepciunea. Acesta ar fi unul dintre motivele pentru care cei tineri nu sunt interesanti pentru astfel de activităţi de ordin cultural. Distracţia se regăseşte în altă formă de turism.
Însă, principala problemă este infrastructura rutieră şi dificultatea de a ajunge la locaşurile de cult, în anotimpul rece fiind chiar o imposibil. Dar pentru a te putea bucura de frumuseţea florilor pe care le poţi admira la fiecare mănăstire, de multitudinea de culori şi mirosul îmbietor, recomand cu încredere vizitarea lor în anotimpul cald.
Cele mai importante obiective turistice culturale sunt protejate şi incluse în patrimoniul UNESCO. În general, cei care sunt interesaţi de vizitarea acetora, călătoresc în grup organizat, cu ghid turistic care să le descrie toate amănuntele necesare şi să le răspundă la întrebări. Cu siguranţa, în România cele mai vizitate sunt mănăstirile.
La Mănăstirea Putna, ceea ce m-a fermecat, a fost să pot fotografia şi atinge pentru întâia oară clopote de la câteva sute pâna la peste o mie de kilograme, din bronz, datând de sute de ani, acestea demonstrând orientarea poporului român spre latura religioasă, cât şi îmbogăţirea culturii prin astfel de exponate.
În privinţa Mănăstirii Voroneţ, pe lângă încărcătura emoţională resimţită înăuntrul bisericii, nu ai cum să nu rămâi uluit de bucuria de a putea observa culoarea vestită şi în mediul internaţional. Din păcate, strămoşii noştri ne-au dovedit că indiferent de tehnologiile moderne pe care le-am avea şi cu care ne-am mândri, anumite secrete de compoziţie nu au putut fi încă descoperite. Albastrul de Voroneţ poate rămâne la fel de misterios şi o mândrie pentru cultura românească.
Mănăstirea de maici de la Agapia: toate părţile mănăstirii erau pline de flori, foarte îngrijite… iar regulile sunt bine respectate având în vedere modul în care te îmbraci păşind în Casa Domnului. Pentru mine, amintirea Mănăstirii de la Agapia rămâne reprezentată de lumina specifică amurgului, dar frumos reflectată de albul regăsit în pereţii edificiului.
Trebuie să avem o oarecare stimă pentru toate lucrurile vechi şi de calitate, în acest mod putem fi mândri de modul în care am crescut, de ţara frumoasă pe care o avem, şi care trebuie să le-o prezentăm copiilor noştri în acelaşi mod în care ne-a fost prezentată şi nouă.
