Cum arată logo-ul orașului Cluj Napoca – Capitală Culturală Europeană 2021

Cluj-Napoca este unul dintre cele nouă orașe românești care și-au anunțat până acum dorința de a candida la titlul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021. Competiția care va decide ce oraș din România va ajunge printre candidații Europei la acest titlu se va desfășura în perioada 2015-2016.

De curând reprezentanții Asociației ”Cluj – Capitală Culturală Europeană 2021” au prezentat și identitatea vizuală cu care va defila în acest concurs orașul de pe Someș. Noul logo – pe care îl puteți vedea în imaginea de mai sus – a fost ales în urma unui concurs ce s-a desfășurat în perioada 6 iunie – 14 august și la care s-au înscris un număr de 79 de lucrări.logo_cluj-Napoca

Alegerea a fost făcută de un juriu format din Ioan Sbârciu, preşedinte al Senatului Universităţii de Arte şi Design (UAD) din Cluj-Napoca, sociologul Vasile Dâncu, Timotei Nădăşan, István Szakáts, Cătălin Ştefănescu, Camil Tulcan, Bencze László şi Willy Cristea.

Florin Moroșanu, directorul Asociației, a declarat că ”La final, juriul a ales o singură lucrare, care se detaşează prin subtilitatea şi coerenţa cu care încorporează elementele oraşului, reuşind să fie o imagine puternică. Proiectul câştigător, al mâinilor împreunate care construiesc ceva, în care se regăseşte şi sloganul «East of West», aparţine
unei clujence, absolventă a Universităţii de Artă şi Design (UAD), care va primi un premiu de 35.000 de lei
”, citează Mediafax.

Studenta care a reușit să pună mâna pe marele premiu se numește Camelia Ștefania Imbuzan, are 32 de ani și lucrează ca director de creație la Vitrina Advertising, una dintre principalele agenții de publicitate clujene.

Continuarea articolului BunaDimineata.ro 

More from author

Related posts

Advertismentspot_img

Latest posts

Ce poți face în Cluj în decembrie

Luna decembrie este una magică oriunde te-ai afla. Văzând cum toată lumea se pregătește pentru sărbători și gândindu-te la toate momentele pe care urmează...

De ce să vizitezi Clujul în timpul sărbătorilor de iarnă

Cluj-Napoca e unul dintre cele mai frumoase orașe din România, e plin de istorie și de locuri frumoase, iar în perioada sărbătorilor de iarnă...

Tipuri de aparate dentare fixe și avantajele lor

Aparatele dentare fixe reprezintă o măsură destul de des întâlnită pentru corectarea problemelor estetice și de funcționalitate ale danturii. Mai mult decât atât, un aparat...

Want to stay up to date with the latest news?

We would love to hear from you! Please fill in your details and we will stay in touch. It's that simple!